08 February 2008

Clatitele mele cu parmesan


Dupa cum iti spuneam in ultima postare, ador experimentele. Te indemn si pe tine sa experimentezi cat mai des. De ce? Pentru ca pe parcurs ai senzatia ca te joci, iar la reusita satisfactia e totala. E reconfortant sa reusesti prin joaca si cum viata de zi cu zi nu ne ofera foarte multe contexte de genul acesta, hai sa ni le cream noi !
Deci: experimenteaza, experimenteaza, experimenteaza :)

Aceste clatite sunt experimentul nr. 2 al zilelor ploioase care se incapataneaza sa faca parte, in continuare, din peisaj. Asa ca: la baionete! Hai sa luptam impotriva influentei griului :)

Ingrediente
  • 2 oua medii
  • 400 ml lapte
  • 230 g faina de paine (tip 650)
  • Sare – dupa gust
  • 6 linguri cu varf parmesan razuit
  • 1- 1 ½ lingura de frunze de oregano/ 2 linguri cu varf frunze de patrunjel proaspat tocat
  • 1 lingura ulei de samburi de struguri / de floarea soarelui (daca tigaia pe care o vei folosi si-a pierdut proprietatea non-aderenta sau daca nu este din teflon, vei avea nevoie de mai mult ulei)
  • Amestec de piperuri (negru,alb,rosu si verde)-dupa gust

Preparare

Stii deja ca e bine sa scoti din timp ingredientele din frigider si sa le lasi un timp pentru a se incalzi putin si a prelua temperatura mediului ambiant. Acelasi principiu se aplica si in cazul aluatului de clatite.

Se toarna laptele intr-o cana ca sa se incalzeasca putin.

Se pun intr-un bol faina, ouale si sarea si se amesteca cu lingura de lemn. Se adauga laptele putin cate putin: odata ce s-a incorporat laptele adaugat si aluatul este cat se poate de omogen, se mai adauga inca putin lapte. Se continua asa pana ce s-a adaugat tot laptele. Aluatul final este unul vascos.

Obiceiul meu: Mie imi place sa-l las peste noapte in frigider si sa fac clatitele de abia a 2-a zi pentru ca dupa o zi aluatul imi pare mai usor de manevrat. Daca alegi si tu sa faci asa, e nevoie ca a 2-a zi, inainte de a face clatitele, sa mai amesteci putin aluatul pana ce se omogenizeaza complet.

Dar clatitele se pot face de indata ce aluatul este gata.

Se imprastie parmesanul pe o farfurie. Se adauga oregano/patrunjel si se amesteca.

Se pune tigaia la foc mediu-puternic, se adauga 1 lg de ulei si se intinde pe toata suprafata tigaii.

Stii ca uleiul este suficient de fierbinte atunci cand picurand putin aluat in tigaie, acesta incepe sa sfaraie.

Incepi sa "frigi" clatitele.

Pontul incepatorului: De aici intra dexteritatea ta in joc. Nu este nimic complicat insa va trebui sa folosesti mana dreapta pentru a lua cu polonicul din aluat, iar mana stanga pentru a tine tigaia. Pe locuri, gata?, start :). Se ia un polonic de aluat si se toarna in tigaie, inclini putin tigaia si repeti miscarea facuta la intinderea uleiului pe toata suprafata tigaii. Acum ar trebui sa ai intreaga tigaie acoperita de un strat subtire de aluat. Daca au ramas goluri mai ia cu polonicul putin aluat si picura exact desupra lor, pana cand toate golurile dispar.

Folosind o paleta de lemn, se ridica o margine a clatitei dupa aprox 1 min. Se repeta pana ce vezi ca au aparut niste “nervuri”/ pete maronii pe dosul clatitei. Atunci este momentul sa o intorci pe cealalta parte tot cu ajutorul paletei. Cand nervurile / petele au aparut si pe partea cealalta, rasfira o lingura de amestec de parmesan si oregano in jumatatea din dreapta a clatitei. Pliaza cealalta jumatate de clatita peste parmesan si oregano (sau patrunjel) astfel incat sa le acopere in totalitate. Clatita a devenit un semicerc. Se lasa cateva secunde sa se topeasca parmesanul. Cu ajutorul paletei, se scoate clatita din tigaie pe o farfurie. De indata ce ai scos clatita din tigaie, mai pliaz-o o data astfel incat sa fie un sfert de cerc, apoi acopera farfuria cu folie de aluminiu pt a-i pastra temperatura.

Amestecul de mai sus este pentru 6-8 clatite, dar acestea trebuie pastrate calde pana la servire pentru a nu se intari parmesanul.

Se repeta aceeasi pasi pentru urmatoarele clatite. Daca pe parcurs observi ca clatitele incep sa adere la suprafata tigaii, adauga din nou cativa picuri de ulei si lasa sa se incinga inainte de a adauga urmatorul polonic de aluat. Dar de cele mai multe ori lingura de ulei adaugata la inceput este suficienta.

Inainte de servire se pipereaza putin. Daca poti macina piperul chiar atunci e si mai bine.

Se servesc imediat! Si ce repede se consuma :))

Mai vreau sa iti spun ceva legat de oregano si patrunjel: iti recomand oregano daca iti place aroma aceea pe care o poti gasi in sosul de rosii al oricarei pizza. Patrunjelul este oarecum varianta cu care nu ai cum sa o dai in bara ca si aroma, este mult mai rustic si nu e atat de puternic ca si oregano.


5 comments:

Ginette said...

Esti fantastica, imi place mult prezentarea si descrierea.... bineinteles.... nu mai putin gatitul. Felicitari !!! Foarte dragut, esti atenta la cele mai mici detalii si asta incanta ochiul.

Ginette said...

Lore, da-mi si mie o consultatie...cum ai facut rama asa frumoasa la fotografii?!?!? Merge online, sau e nevoie d eun program special? Merci ! Pupici !

Lore said...

Banuiesc ca te referi la rama pe care o am la toate fotografiile. Pentru a o avea am modificat putin HTML-ul blogului. Hai ca vin la tine sa discutam pe cbox :)

maya said...

foarte misto arata clatitele astea.
Sînt foarte aratoase.Si mie îmi place rama :) Foarte artistic,iar clatitele dau bine în cadru :)

Lore said...

Maya - multumesc! Rama a aparut dintr-o greseala, dar mi-a placut efectul asa ca am pastrat-o